Vă invit să vă imaginați o scenă și să trageți concluzii pentru activitatea voastră.
Anul 2005, un comandant, 400 de militari în pregătirea misiunii din Afganistan.
Statul major studiază, planifică și organizează instrucția și susținerea logistică a misiunii.
Comandanții de echipe, grupe și plutoane instruiesc trupa pentru noul tip de misiune.
Comandantul se documentează, citește, întreabă, dar vrea să simtă „pulsul trupei”.
În una dintre zile, comandantul, care vrea „să știe tot”, că de aceea este comandant, controlează instrucția.
Se oprește la o grupă și, de la înălțimea transportorului blindat, își face o imagine.
Crede, că soldații nu se instruiesc așa cum vor lupta și intervine „de la înălțimeafuncției”.
Face aprecieri, opinează, dă sfaturi și la final are surpriza să i se spună că „nu prea știe despre ce vorbește”.
Sergentul major îl invită pe comandant la un dialog „mai aparte”.
Prima remarcă, discretă, a sergentului major este că în ultimul an „s-au schimbat regulamentele de luptă ale grupei”.
Comandantul este intrigat și nu înțelege cum de „el nu știe despre schimbare”.
Sergentul major îi spune că așa este normal, regulamentul grupei nu este pentru locotenenți colonei ci pentru sergenți majori.
De aici, cei doi, deduc faptul că preocupările ar trebui să fie diferite iar încrederea ar trebui să fie deplină.
Comandantul pleacă cu gândul să treacă în revistă modificările regulamentelor, dar pe drum își schimbă intenția.
Ajuns la birou își dă seama că a privit „prea jos” și că timpul consumat era potrivit pentru a „privi în sus”.
Comandantul constată că știe prea puțin despre provocările la care va răspunde în Afganistan și stabilește că are nevoie să dialogheze cu cei care sunt în misiune așa pune mâna pe telefon și sună în Afganistan.
Descoperă că sunt multe „lecții învățate” pe care trebuie să le studieze și să propună statului major pentru operaționalizare.
Lecția primită de la sergentul major a fost „model de comportare” în Afganistan.
Preocuparea comandantului a fost ca statul major să ofere, comandanților din teren, informații și pentru asta a dezvoltat relația cu militarii americani.
Preocuparea comandantului a fost să asigure militarilor din teren libertate de acțiune și pentru asta a dialogat permanent cu decidenții militari din țară pentru a obține această libertate.
Preocuparea comandantului a fost aceea de a determina liderii populației afgane să înțeleagă și să susțină acțiunile militarilor români, și pentru asta a fost prezent la întâlnirile cu aceștia.
Ce-ar fi fost dacă sergentul major ar fi fost un „yesman”?
Comandantul ar fi crezut că este omniscient și s-ar fi comportat ca un mic dictator.
Partenerii americani ar fi văzut în militarii români o imagine a „celor din est” care sunt lipsiți de inițiativă, asemeni soldaților sovietici.
Populația locală ar fi văzut în militarii români doar niște „ridicători de praf” din deșertul afgan.
Am învățat lecția și mi-a folosit.
Ofer clienților mei această lecție învățată.
Provoc oamenii cu care intru în dialog de coaching ori instruire să mediteze asupra ceea ce ei fac.
Îndemn antreprenorii să-și consume timpul „privind în sus” și să-și clarifice îndoielile dialogând și nu controlând „în jos” și să renunțe la micro-management.