Atunci când m-am format ca om se foloseau mai puțin sintagmele model și mentor.
Este adevărat că se utiliza sintagma omului nou, care se dorea a fi model, deși era utopie.
L-am luat model și mentor pe tata pentru că tot ceea ce făcea era lucru bine făcut.
Modelul meu avea câteva valori importante, iar între ele erau corectitudinea și responsabilitatea.
Despre conceptul de mentorat am aflat mult timp, dar am deschis, prin anul 1990, un dialog cu oameni care trecuseră pe unde eu urma să merg.
Nu i-am numit mentori, atunci, dar i-am considerat ca fiind confesorii mei și mai mult îi percepeam ca bunii sfătuitori.
I-am apreciat pentru experiența profesională și pentru dărnicia cu care ofereau răspunsuri.
Valorile pe care le-am apreciat la ei au fost respectul pentru profesie și dragostea de țară.
Acum, la rândul meu, uneori vrând, alteori fără voia mea, am devenit, pentru unii, model iar pentru alții mentor.
Ca model trăiesc sindromul impostorului intelectual pentru că eu cred că sunt mulți alții mai buni decât mine și pentru că nu sunt vizibili nu sunt considerați modele de urmat.
Ca mentor trăiesc o stare de contradicție între ceea ce mentorii mei cred și fac și ceea ce eu, la rândul meu, manifest în spuse și acțiuni.
Ceva nu funcționează așa cum ar trebui și mă întreb care este binele pentru noi, în ceea ce cred ei sau ceea ce cred eu.
Am crezut cu toți că binele României este în NATO și UE și am fost parte din efortul de aderare.
Astăzi ei cred că România este doar folosită de aceste instituții și că suntem doar slugi perdante.
Îmi este greu să înțeleg ce s-a schimbat și care a fost momentul în care am gândit corect, atunci ori acum.
Îmi este greu să accept ideea că un popor poate utiliza oportunitățile oferite de cele două instituții dar că nu trebuie să asume responsabilități și chiar pierderea unei părți din suveranitate.
Am considerat cu toți că Dumnezeu există și că el lucrează prin oameni.
Astăzi ei cred că pandemia COVID-19 este ficțiune, că cercetătorii fac parte dintr-o conspirație și că doar rugăciunea ne va salva.
Am crezut cu toți că statul asumă responsabilități iar noi ar trebui să fim corecți și să le respectăm.
Astăzi ei pun la îndoială onestitatea și capacitatea statului de a realiza administrarea și, uneori, îl sfidează prin comportament.
Am considerat cu toți că vremea războaielor a trecut și că liberalismul economic va menține pacea în Europa.
Astăzi ei consideră că valorile europene sunt perimate și că tradiționalismul rus este cel care ne va salva sufletele.
Am consimțit cu toți că, din perspective de securitate, granițele, așa cum au fost ele stabilite în secolul trecut, sunt inviolabile.
Astăzi ei cred că ar trebui să ne alăturăm vocilor care condamnă Ucraina și care aduc în atenție teritorii care, istoric, ne-au aparținut.
De ce această schimbare de gândire și comportament?
Pentru că eu valorizez viitorul iar ei valorizează doar trecutul.
Valorizarea viitorul presupune să alegi opțiunea care produce pacea prin concesii.
Valorizarea trecutului presupune să gândești în termeni de câștig prin sacrificiu.
Unde greșesc eu în ceea ce cred și spun ori nu spun?
În faptul că nu spun de ce cred eu că occidentalii sunt mai buni decât rușii.
În faptul că eu cred că responsabilitatea și corectitudinea sunt valori pe care le manifestăm prea puțin.
În faptul că vorbesc prea puțin despre Dumnezeu dintr-o perspectivă pragmatică.
Ce le spun tinerilor, fie ei studenți ori discipoli?
Că prin UEO și apoi prin UE, au reușit și am reușit să avem aproape 70 de ani de pace în Europa.
Că Rusia este un vecin cu care trebuie să colaborăm dar pe care nu-l putem lăsa să ne distrugă pacea.
Că aducerea acasă a fraților din afara granițelor se poate face prin împreună în pace lucrare și nu prin atașări de teritorii.
Că partenerul NATO, fie el catolic, anglican, reformat ori calvin, va veni să ne sprijine în a ne apăra țara în cazul în care fratele ortodox rus ne va pune în pericol.
Că Dumnezeu vorbește despre știință, la fel oricărui creștin, doar că noi ortodocșii, comparativ cu celelalte culte, se pare că îl auzim dar nu vrem să-l ascultăm mesajul.
Că indiferent de vremuri, ceea ce face ca popoarele să-și asigure supraviețuirea și dezvoltarea, sunt două valori: corectitudinea și responsabilitatea.