Când eram prunc mic mama mergea la Sighetul Marmației, la târg.
Plângeam să mă ia și pe mine și, pentru a nu plânge, îmi spunea că-mi cumpără turtă de miere (bezea).
Când se întorcea acasă îmi spunea că m-a minți și nu mi-a cumpărat (îmi aducea covrigi cu sare).
Spunea adevărul, dar eu nu o credeam și goleam traista pentru a mă convinge.
Așa fac și acum, ca om matur.
Cred multe minciuni și uneori îi cred pe oamenii care mint.
Ciudat este faptul că atunci când acei oamenii îmi spun că m-au minți, nu vreau să cred.
Mă amăgesc cu gândul că nu poate fi adevărat și „cotrobăi” cu gândul că voi găsi ceea ce ei au promis.
Observ cât pot fi de ciudat și câtă lume-i la fel ca mine.
Îmi place și ne place să auzim ceea ce ne dorim (că primim turtă de miere).
Atunci când cineva îmi spune, ne spune, că ea nici nu există, nu vrem să acceptăm.
Ne încăpățânăm să credem că minciuna a fost adevăr.
Nu știu de ce nu vrem să auzim adevărul.
Poate pentru că minciuna-i faină ori poate că ne-am obișnuit să ne mințim.
Poate pentru că ne este rușine să recunoaștem că am fost „fraieriți” cu vorbe goale.
Poate pentru că realitatea nu ne dă voie să visăm, în timp ce utopia-i un vis.
Așa ni s-a întâmplat și ni se întâmplă și astăzi.
Am fost și suntem mințiți cu promisiuni lipsite de realism.
Am văzut și vedem că-s minciuni dar nu vrem să acceptăm faptul că am acceptat minciuna.
Am vrut și vrem să cotrobăim, în „traista” lor, și dorim cu ardoare să ne convingem că neadevărul este adevăr.
PS: Este ușor să convingi un om cu o minciună, dar este aproape imposibil să-l convingi că l-ai mințit.
PPS: PS: Postarea nu este legată atât de mult de alegeri, pe cât este legată de ceea ce noi, aproape toți, am trăit în această perioadă.
hashtag#manipulare hashtag#adevăr