Atunci când scriu mă întreb ce vreau să comunic, cui vreau să comunic și mai ales dacă sunt cel îndreptățit să o facă.

Răspunsul obiectiv este că dorința de a ajuta, percepția că am identificat nevoile oamenilor și, mai ales, faptul că nu eu sunt important ci clienții mei, mă  determină să mă angajez.

Răspunsul, subiectiv, este că vârsta, cunoștințele, experiența, și mai ales dorința de a provoca clienții la redescoperire, mă îndreptățesc să scriu.

De ce despre clienți, coaching, performanță și potențial?

Pentru că procesul de coaching pune pe prim plan oamenii și nevoile acestora de a se simți utili, doriți și recunoscuți.

Pentru că în acest proces am posibilitatea de a demonstra că nu primează ceea ce am fost, în viața de militar, ci contează plus valoarea pe care o aduc într-un dialog cu cel ce are încredere în mine.

Pentru că fără o activitate performantă ne este greu să credem și să spunem că lucrurile evoluează.

Pentru că fără o punere în valoare a potențialului de care dispunem este dificil să obținem performanță.

Pentru că punerea în valoare a potențialului, doar prin efort individual, este destul de dificilă și astfel, implicit, solicită sprijin extern credibil și mai ales dorit.

De ce și-ar dori cineva să facă performanță?

Pentru că este aducătoare de satisfacții materiale, dar mai ales emoționale, determinate de schimbarea de caracter.

Pentru că diferențiază oamenii de succes, cei care fac istorie, de masa de executanți, consumați de istorie.

Pentru că succesul ne creează acea stare de permanentă căutare a noului, a progresului și implicit de bucuria de a împărtăși ceea ce descoperim.

Performanța este importantă și prin faptul că este un rezultat personal, unul al utilizării eficiente a potențialului/calităților individuale, combinat cu cel al motivării oferită de mediu și al motivației interne.

De ce performanța solicită dezvoltarea potențialului?

Pentru că, psihologic vorbind, potențialul, ca sumă a calităților fizice, cognitive, emoționale și spirituale, este fie latent, fie într-o stare de confuzie neproductivă, ambele stări fiind date de lipsa ori slaba dezvoltare a unei atitudini pozitive.

Care ar putea fi una din soluțiile pentru dezvoltarea potențialului?

Fără a emite pretenția de profundă cunoaștere, gândind intuitiv și bazat pe empirismul științific, afirm că o soluție este angajarea într-un proces de coaching.

De ce ar fi necesar, cui se adresează, cum arată și cine desfășoară un asemenea proces?

Necesitatea procesului este determinată de percepția clară a clientului despre valoarea procesului de coaching, de conștientizarea faptului că în viața lui lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui ori de acceptarea și validarea reacției cercului din proximitatea individului, care semnalează o stare dezechilibrată în comportament, în sistemul de relații ori în  eficiența activității, și care afectează performanța organizației.

Adresabilitatea nu trebuie și nu poate fi particularizată profesional ori social, clienții pot veni de oriunde, iar important, în actul de identificare a adresabilității, este nevoia explicită pentru acest serviciu.

Actul de coaching nu poate fi provocat sau oferit de coach, el fiind necesar a fi angajat de clientul doritor ori de instituția/persoana care dorește dezvoltarea potențialului angajatului.

Conștientizarea nevoii poate fi determinată în ședințe administrative ori prin recomandarea studiilor, a bibliografiilor despre coaching ori prin dialog cu persoane care au beneficiat de acest tip de serviciu.

Procesul de coaching nu este o ședință de mentorat, de consultanță, de instruire ori de psiho-terapie, deși trebuie recunoscut faptul că unele metode de lucru sunt comune.

Procesul de coaching este un dialog empatic, transparent și confidențial în care clientul este în prim plan, iar dorința acestuia devine, pentru coach, obiectivul pentru care lucrează.

Rolurile clientului și coach-ului  sunt bine definite pentru că obiectivul aparține clientului, angajamentul este al acestuia, coach-ul fiind prezent cu scopul de a ajuta la  antrenarea minții și a voinței clientului pentru ca acesta să identifice opțiuni, să le valideze personal și să construiască planuri de lucru, pe care să le asume conștient.

Coach-ul asumă rolul de permanent sprijin prin ascultarea activă centrată pe ce spune, dar mai ales pe ceea ce face clientul, prin formularea de întrebări clarificatoare, prin aport la întocmirea unui plan de dezvoltare și important, prin rolul de monitor al modului în care clientul își onorează angajamentelor asumate.

Coach-ul nu trebuie să se considere parte din echipa lucrativă, și nu pentru că ar fi egoist ori pentru că nu vrea să asume responsabilități, ci pentru că în procesul de materializare a schimbării comportamentelor ori de însușire a unor noi modalități de manifestare, clientul este singurul decident  și el trebuie să fie sigur că ceea ce face, face pentru binele și satisfacția lui și nu pentru că așa i-a sugerat coach-ul.

Încercând realizarea unui un portret al coach-ului cred că accentul trebuie pus pe solicitările la care trebuie să răspundă acesta și mai puțin pe calitățile solicitate.

Procesul de coaching solicită o persoană căreia îi este la îndemână ascultarea activă, care are capacitatea de a sesiza cuvintele puternice ce dau nota preocupărilor stringente și care vede, dincolo de cuvinte, trăirile și emoțiile clientului.

Ascultarea activă presupune punerea clientului pe prim plan, reținere în a judeca spusele clientul, centrarea pe ceea ce clientul descrie ca fiind acțiuni cu efect, evitarea capcanei de a analiza stările emoționale și mai ales identificarea blocajelor.

Coach-ul este solicitat să identifice momente/evenimente și să adreseze întrebări clarificatoare pentru client, cele care se referă la client ca subiect, cele care se referă la procesul pe care clientul dorește să-l adapteze, precum și cele care se referă la contextul pe care clientul dorește să îl modeleze.

Clientul are nevoie de un interlocutor care manifestă empatie și nu de unul care îl judecă, are nevoie de o persoană care caută să îi înțeleagă problemele cu care se confruntă, chiar dacă nu îl înțelege pe el, și de o persoană care îl ajută să treacă de la postura de a vrea să fie cineva la cea de om de acțiune care vrea să facă ceva.

Dialogul dintre coach și client se bazează, ca fond, pe transparență, încredere și confidențialitate, ca proces este centrat pe client și pe nevoile lui, iar ca soluție este rezultatul  descoperirii și validării de către client a unei opțiuni potrivite, rolul coach-ului rezumându-se la unul de sprijin pentru clarificare, structurare, planificare și, pe parcurs, de monitorizare a rezultatelor.

În final, credința mea este că noi toți, prin școală, ne-am asigurat dezvoltarea competențelor necesare pentru a fi utili și împăcați cu poziția socială, iar  prin procesul de coaching ne asigurăm dezvoltarea atitudinii pentru a fi performanți și fericiți că participăm la dezvoltarea socială.