Ușa pe care intram, în Palatul Oștirii, pe când eram comandant de brigadă, era una secundară.
O foloseam pentru că, dimineața, veneam la birou de la sala de sport.
La ușă era un caporal care mă saluta, zâmbind, ceea ce-mi făcea ziua bună.
Într-o zi nu l-am mai văzut acolo, îl schimbase șeful de stat major.

În ședința de lucru, am întrebat unde a fost trimis și mi s-a spus că la parcare (unde-l întâlneau doar o duzină de colegi).
Am întrebat colegii dacă îmi zâmbește doar mie sau o face pentru toți.
Răspunsul a fost că așa salută pe toată lumea și la mulți le creează o bună stare.
Am dat ordin să fie readus în postul de la ușă.

Într-o zi l-am întrebat ce îl face să fie tot timpul bine dispus.
Mi-a spus că așa este firea lui și că nici o supărare nu-l schimbă pentru prea mult timp (îi murise bunica de trei zile).
L-am întrebat dacă are greutăți acasă și mi-a spus că are ca orice om, dar că nu crede că tristețea le rezolvă.
Anii au trecut și, când mai trec prin Palatul Oștirii din Copou, îl mai întâlnesc, cu același zâmbet.

De ce vin cu această poveste?
Pentru că întâlnesc prea mulți oameni triști ori încrâncenați care văd doar răul și greul.
Pentru că întâlnesc prea puțini oameni veseli și dacă-i întâlnesc îmi rezerv prea puțin timp pentru a fi cu ei.
Pentru că în dialogul cu clienții, prietenii și neamurile, prea mulți dintre ei consumă energii pentru lucruri care nu merită și care-i întristează.

Ce am învățat eu de la caporal?
Că toate-s trecătoare (inclusiv supărarea pierderii cuiva drag) și că nu merită să fim triști multă vreme.
Că el își păstra buna dispoziție indiferent că se întâlnea cu o duzină ori cu câteva sute de oameni.
Că întotdeauna și oriunde vom întâlni un om care zâmbește și ne face ziua bună, cu condiția să-l căutăm.

Ce am făcut eu plecând de la lecția caporalului?
Le-am spus colegilor că dacă, într-o zi, nu simt că le place locul unde vin, să mă sune și să stea acasă.
Le-am cerut colegilor să se „certe” pe idei, proiecte ori planuri, dar să nu ducă asta în planul supărării persoanei.
Le-am sugerat colegilor să-și pună pe birou o poză în care familia le zâmbește și atunci când sunt supărați să-și zâmbească și să-și spună că toate trec.

PS: După ce am plecat de la Iași am avut norocul să îmi fie repartizat un șofer la fel de optimist precum caporalul.