„În viață primești ceea ce negociezi și nu ceea ce meriți.”, îmi spunea, acum vreo zece ani, feciorul meu.
„În viață, dacă muncești, atunci cineva te vede, îți apreciază efortul și te promovează.”, i-am răspuns.
„Poate că la tine în armată, dar cred că nici acolo.”, îmi răspunde.
„Eu rămân la ideea că dacă interesul tău este să faci lucrurile bine, și le faci, atunci binele se întoarce.”, am concluzionat.
Am rămas totuși cu dilema.
Ne negociem interesul sau ne manifestăm interesul?
Cred că ambele opțiuni sunt valabile.
Abordarea depinde de fiecare dintre noi.
Negocierea interesului pare o chestiune mercantilă, dar poate că nu este.
Enunțarea unei așteptări, alături de un angajament, este o abordare cinstită.
Onorarea angajamentului printr-un comportament corect, este o abordare corectă.
Înștiințarea echipei/organizației, cu privire la interesul personal, este o abordare corectă.
Manifestarea interesului pare să fie o chestiune idealistă, dar poate că nu este.
Enunțarea unei așteptări de grup, coroborată cu interesului personal, este o abordare corectă.
Angajarea autentică în efortul de grup, pentru realizarea interesului, este o abordare corectă.
Motivarea personală și a echipei/organizației, pentru interesul comun, este o abordare cinstită.
În ambele variante s-ar cuveni să fim la fel de angajați în efort.
În ambele variante s-ar cuveni să fim la fel de motivați în acțiune.
În ambele variante s-ar cuveni să fim la fel de altruiști cu echipa/organizația.
În ambele variante s-ar cuveni să fim la fel de autonomi și de autentici.
Teoretic, n-ar fi o problemă, dar practic, problema vine din diferențele determinate de mediu.
În ambele variante, interesul urmărit depinde de leadership-ul organizațional.
Dacă leadership-ul este unul tranzacțional, dacă nu-i negociere, șansele de succes scad.
Dacă leadership-ul este unul transformațional, dacă manifestarea nu-i autentică, șansele de succes scad.
Experiența personală mi-a dovedit, în ultimii ani de carieră, că negocierea contează.
Am putut observa că sintagma „eu muncesc iar ei mă apreciază”, nu-i îndeajuns.
Experiența împărtășită de feciorul meu îmi dovedește că negocierea contează.
Am putut observa că noua generație folosește sintagma „știu ce pot, știu ce vreau, știu unde pot fi util și, în consecință, propun un contract de performanță”.
PS: Cred că, deși am dezvoltat și argumentat, dilema rămâne.
Rămâne pentru că suntem diferiți și acționăm diferit.